Saturday, September 27, 2008

pe plaiurile patriei

intr-un satuc transilvanean,Rustiori,obiceiurile oieritului au ramas incremenite in timp.asa a fost acum 200 de ani asa e si acum.te desprinzi usor de lumea din care ai venit,pasind parca intr-un tinut in care domneste pacea ,iar bunatatea s fericirea se citeste pe fata oamenilor,dar pe mainile lor se incrusteaza munca lor de-o viata.
am ajuns alaturi de echipa de filmare,care are ca si proiect un documentar despre transhumanta,pastrarea obiceiurilor si felul in care noile reguli europene ii afecteaza pe acesti oameni.
26 septembrie.ajungem seara in sat pe un drum anevoios de tara.regizorul ne anunta ca o sa vina si ciobanii pentru a se discuta la ce ora e pleaca dimineata spre padure dupa oi.de pe ulita satului ,apar niste oameni inalti si mandrii,oameni de munte ,hotarati la pas si cu zambetul pe buze.ne strangem la o masa in tinda si oamenii se pun pe povestit,asa la un pahar de tuica sa alunece vorbele mai bine.mi-a placut mult felul in care isi ziceau ei ciobani intre ei,cu respect si mandrie ,oameni extraordinari,romani adevarati la care poti vedea devotamentul fata de ceea ce fac,un pragmatism ce se naste din dragostea de glie.asta e Romania adevarata,ascunsa in munti ,departe de jegul in care traim noi ceilalti,aici oamenii sunt liberi,asa au fost stramosii lor,asa sunt si ei.orasul nu e departe,aproximativ o ora,insa totul parca e rupt din operele lui preda,si da aici parca timpul are mai mare rabdrae cu oamenii.mirata,acum realizez cat de nula e realitatea mea,cat totul poate sa fie de simplu in viata si totusi sa fii fericit din putinul pe care il ai.
27 septembrie,dimineata.pornim spre locul unde o sa coboare oile spre sat .lasam asezarile omenesti in spate si o luam pe un drum forestier spre inima padurii.ajunsi la locul stabilit echipa de filmare isi instaleaza echipamentul in asteptarea turmelor ce or sa treaca agale la vale.pe dealuri in fata vezi palcuri de turme cu oi rosii.,ceruite(sheruite).obiceiul ceruitului oilor inseamna vopsirea oilor pentru a fii cat mai frumoase cand coboara in sat,vorba unui cioban -noi le sheruim sa fie mandre ca o mireasa atunci cand ii vine vremea-.imaginea pe deal a oilor rosii pe un fundal verde si sunettul talangilor te duce cu gandul departe spre vremuri de demult.
nu am vazut oameni mai fericiti,mai simpli in port si in gandire,pentru ei munca lor e inaltatoare,nu au grija zilei de maine si nici cea a vietii intregi.au o pace interioara de necrezut,viata invatandu-i greul."personajul principal",un fecior de ciobani pe nume Albin,nume demn de personajele lui creanga,a lasat scoala pentru a duce mai departe legile stramosesti.carte nu are nevoie,viata l-a invatat tot ce trebuie sa stie,a te face domn a spus ca nu e pentru el.fericirea o are aici ,alaturi de animale si ciobanii cu care traieste in pace.viata e modesta, dar "tulvai domne" ca nu se plange nimeni.
doua lumi diferite ce interfereaza pe acelasi pamant,doua lumi a caror protagonisti duc vieti antagonice.ciobanilor, viata le-a aratat cum sa se descurce,insa sunt unii dintre noi care o jumatate de viata nu stiu sa-si tina limba dupa dinti si cred ca stiu ce e viata doar rasfoind niste pagini.
putine randuri dintr-o lume de poveste.am sa ma intorc acolo in iarna si apoi primavara cand urca turmele in munti.

"Dumnezo cu mila si cu oile mandre-n-nainte"

1 comment:

Ana Thomas said...

Ai zugravit minunat o lumne pe care eu o ador...nu am crescut la tara, cu toate ca mi-as fi dorit enorm.Insa sufletul meu jinduieste dupa copilarie, dupa casa bunicii...dupa.........


"Dulce, galbenă lumină

Cum şi eu bălaie-eram

Mi-a pus mama o gutuie

Ce se coace-ncet la geam...

Aş muşca-o dar mă doare

Mă cuprinde-un fel de jind

Şi acum cînd trece anul

Parc-o simt îmbătrînind.

Galbenă gutuie

Dulce, amăruie

Lampă la fereastră

Toată iarna noastră!

Mama mea n-avea nici globuri

Nici beteală şi nici stea

Sărbătorile de iarnă

Cu gutui le-mpodobea...

Mi-a pus mama o gutuie

În fereastra dinspre drum

Şi o văd că luminează

N-am puterea s-o consum.


Parcă are-n ea ceasornic
Şi al mamei plînset sfînt
Luminează şi se stinge
O gutuie pe pămînt.

Luxul mamei cel mai mare
Cînd copii ne mai simţeam
Era pîinea de pe masă
Şi gutuïa de la geam. "
(Adrian Paunescu)